Era toamna anului 2014 cand eu impreuna cu iubitul meu planuiam cu mare entuziasm ce anume sa facem de revelion, unde sa mergem, pe cine sa mai luam cu noi si altele. Va pot citi gandurile " -Toamna prin septembrie voi va ganditi la revelion? Mai sunt o gramada de luni!!" si va dau dreptate, era timpuriu, dar va amintesc faptul ca noi, aveam o relatie la distanta si ne vedeam fata in fata de vreo 3 ori pe an, vizitele lui durau maxim 1 saptamana, asadar profitam de fiecare moment si discutam cat mai multe lucruri in timpul limitat de care dispuneam. El a venit cu ideea de a merge in Paris pentru ca are niste cunostinte si ne pot imprumuta un apartament pentru care nu trebuie sa platim, pe moment eram surprinsa de ambiguitatea planului lui si de faptul ca avea stabilit fiecare amanunt, dar surprindere mea a fost reprimata de entuziasm si nerabdare.
Ajunși la Paris, am început să vizităm tot ce se poate, ca orice străin într-un loc nou și interesant, am făcut 1 catralion de poze și ne miram ce multe naționalități de oameni pot fi în acel oraș, eu pe lângă entuziasmul ce îl simteam ptr că mă aflăm în Paris, orașul dragostei, simțeam și emoții imense pentru că aveam băiatul pe care îl iubeam alături de mine, cu greu mă stăpâneam să nu mă uit incontinu la el și să zâmbesc, nu voiam să îl sperii, să creadă că sunt vreo ciudată care se holbează la el, dar mereu am văzut o așa bunătate în ochii lui încât aș face orice ptr el doar ptr că îi văd bunătatea și dragostea în ochi,offf ca am luat-o pe aratura dar revenind la subiect va spun ca in aceasta excursie am experimentat agonia si extazul la diferente scurte de timp. Toate prietenele mele îmi spuneau că iubitul meu mă va cere în căsătorie în dreptul turnului Eiffel, fix în momentul trecerii dintre ani, mi-au spus să mă pregătesc.. să mă aranjez că sigur se vor face și poze. Zis și făcut, doar nu eram eu cea care să arate ca o zgripțuroaică în pozele din acel moment unic, Noi eram ajunși în Paris cu vreo 3 zile înainte de revelion, am fost un grup de peste 10 prieteni iar eu nu puteam spune nimănui ce gândeam sau ce mi-au băgat prietenele în cap... aveam emoții, încercam să mă pregătesc psihic, nu voiam să plâng (eu fiind o campioană la smiorcăieli) voiam să fiu echilibrată, să par surprinsă să nu îi stric nici lui "surpriza", să nu menționez că de fiecare dată când îl strângeam în brațe eram foarte atentă să observ dacă nu cumva simt vreo cutiuță prin buzunare, vă dați seama ce ciudat mă comportam, mă întreb oare iubitu' meu a observat asta?
Dimineața zilei de 31 Decembrie eu eram trează din zori, am dat fuguța la baie să mă aranjez înainte de a se trezi celelalte fete ptr că sigur aveau și ele nevoie de oglinda din baie iar eu nu voiam să fiu deranjată, m-am machiat, mi-am făcut bucle, mi-am căutat cele mai frumoase haine ce le aveam cu mine, arătăm ca și gata de mers la vreo nuntă : )) îmi vine să râd când îmi amintesc.
Planul grupului se desfășura în felul următor: ieșeam în jurul orei 20:00 în oraș, ne plimbăm, mâncăm câte ceva iar apoi ne îndreptăm spre turn pe la 23:30, până acum totul e ok, nu știa nimeni care e motivul ptr care eu eram dichisita și parfumată, când restul fetelor erau îmbrăcate cât se poate de gros, cu fulare, căciuli, geci de fâs și bocanci, fiind un ger crâncen eu aveam pe mine niște skinny jeans, o bluziță subțire (pt a nu părea grasă) și un paltonaș cambrat care era mai mult de decor, dârdâiam de frig în stil elegant!
Doar nu credeți că am mâncat ceva, aveam emoții prea mari, toți erau atât de calmi încât voiam să îi zgudui puțin, să simtă și ei ce simt eu.
ÎN JURUL OREI 23:40 eram prezenți langa turn și între timp ce ne flenduream pe acolo, ne uitam la ce se mai vinde prin tarabele care consistau din o pătură întinsă pe jos și o grămadă de genți, căciuli, brelocuri aruncare deasupra, sub privirea atentă a unui african care era plin de oferte și promoții de moment, pe mine nu mă interesa nimic să cumpăr, nimic să privesc, eu eram cu ochii ațintiți spre iubitul meu știind că momentul pe care îl așeptam se apropie...
Mai sunt câteva minute până la ora 00:00, inima îmi bătea mai ceva ca la iepure, mă tot gândeam dacă îmi stă bine părul, aveam bucle, arătăm ca o oaie, dar voiam să fiu cea mai frumoasă oaie din turmă, panică, panică, încep niște oameni să numere descrescător secundele, lumea zbiară, spargeau pahare, se agită, sar în sus, eu cu ochii doar pe el, să nu cumva să pierd momentul, se face ora 00:00 luminile din turn se sting complet și începe să licăre mii de luminițe pe toată structura turnului, cel puțin așa mi-au zis alții ptr că eu mă uitam cu coada ochiului la alesul meu, ce mă intresa pe mine de turnuri și lumini când eu sunt pe cale să devin din o fată simplă, o fată logodită cu (speram eu) o ditamai piatră pe deget. Turnul licărea ca nebunu' lumea era în extaz, iubitul meu privea turnul cum licăre iar eu așteptam momentul pentru care am stat 2 ore să mă gletuiesc, secundele se scurgeau iar eu mă întrebăm de ce nu e în genunchi cel cu care voiam să îmi petrec restul vieții, oare a uitat ce are de făcut? Poate nu mă mai vrea ptr că am fost o ciudată zilele astea si a realizat ca defapt nu merit efortul, daca nu ma cere acum nu o sa mai aiba alta ocazie asa speciala sa ma ceara, ce crede, ca turnul ala o sa licare pe vecie?? Pune-te odata in genunchi si cere-mi sa-ti fiu nevasta!!(cam astea erau gandurile mele in momentul cand trebuia sa ma bucur de trecerea dintre ani, sa imi fac rezolutii noi, sa promit sa fiu mai buna, stiti voi chestii dinatea pe care le fac oamenii normali)
Turnul si-a oprit jocul de lumini, oamenii din jur aplaudau iar eu eram foarte confuza, ce s-a intamplat defapt? Logodita nu sunt iar toti din jurul meu se bucura, oare ce motive de bucurie or avea toti cand eu stau ca o bleaga uitandu-ma cu ochii mari la tot ce se intampla, daca asta e un vis vreau sa ma trezesc, oare subconstientul meu face misto de mine? Am lesinat si am vedenii?? Ma uit la mâna mea si n-am niciun inel pe deget, nicio piatra pretioasa, nicio cerere, NIMIC!
S-au pogorat peste mine niste nervi ca daca eram o bomba eradicam tot din jur, dar in schimb eram doar o fata careia ii ieseau toate complexele si nesigurantele la suprafata. Sigur nu ma vrea sa ii fiu sotie, oare mi-am pierdut timpul in toata perioada asta? Oare totul e doar in capul meu si defapt m-am mintit singura? Stiti voi cum sunt fetele, le spui "-buna." si in capul lor isi imagineaza cum pasiti spre altar si cum o sa se numeasca primul copil. E o boala incurabila, dar asta e una din calitatile noastre, avem imaginatie bogata.
Ajungi la aprtament eu eram bosumflata, nimeni nu stia de ce, cu mine nu se putea discuta, abia asteptam sa ajung acasa, Parisul e o farsa, nu e nicio dragoste in orasul asta supraaglomerat, dar spre nefericirea mea mai trebuia sa stam vreo 2 zile asa, ca viata sa imi faca in ciuda.In ziua urmatoare cica mergeam sa vizitam ceva, care pentru mine oricum era neinteresant, puteau sa imi arate o masina a timpului ca nici nu ridicam o geana... poate daca exista o masina de teleportare, sa ma teleportez acasa si sa ma inchid in camera uitandu-ma la seriale si fiind bosumflata 1 saptamana, dar din nou, viata nu tine cu mine, suntem adversari intr-un meci in care eu sigur pierd.
Mi-am tras pe mine habar n-am ce, oricum nu se potrivea nimic cu nimic, dar putin imi pasa, mi-am zvarlit o caciula pe cap si hai... sa vizitam un conglomerat de chestii neinteresante, timpul trece, mai facem cate o poza, ne mai invartim in cerc, in timp ce eu numaram minutele sa plec odata acasa din locul asta de groaza.Intr-un final se face seara si mergem mai departe de turn sa cumpere cineva habar n-am ce, mergeam ca un robot dupa turma, ma mai uitam la lumea fericita din jur si imi venea sa le bag un pumn in freza, ptr ca sunt o pacifista eu. Nu. Nu sunt.
Ajunsi in locul dorit, turnul se vedea intreg, putin mai departe si ne prinde din nou ora de 00:00, ce fericire, ce extaz.. nu! Imi aminteam cu dispret cum speram eu cu o noapte in urma sa fiu oficial logodita cu baiatul pe care aparent il alesesem demult. Turnul incepe din nou sa sclipeasca, la fel ca in noaptea anterioara, eu care credeam ca doar de revelion s-a intamplat asta, dar m-am bucurat, de data asta ma pot bucura de peisaj, am lasat bosumflarea la oparte ptr cateva minute si ma miram ce frumos arata si ce toanta eram ca ratasem acest spectacol de lumini ptr un inel care oricum nu a ajuns.
Uitandu-ma mirata spre turnul din care parca ieseau mii de licurici simt ca iubitul meu ma prinde de mana, prea putin imi pasa ca vrea sa ma ia de mana, incercam sa nu il bag in seama, dar era insistent, ma tragea de mana si parca voia sa imi traga si privirea spre el, ma dau batuta si il privesc, dar a trebuit sa imi cobor privirea ptr ca fata lui era in dreptul toracelui meu, ma tinea de mana, era intr-un genunchi si a spus ceva... ma chinuiam sa inteleg ce spune ptr ca era galagie, auzeam cuvinte ca si " dragoste... vreau...viata... te iubesc.." si mi-am apropiat fata de a lui pentru a intelege pe deplin, si spune la sfarsit " -Vrei sa fi sotia mea?" Numai Dumnezeu stie cum stateam in picioare, bineinteles ca voiam! Asta am tot asteptat, "- Bineinteles DAA!!" si mi-a pus pe deget un inel superb, iar eu eram in soc, mi se rostogoleau cateva lacrimi pe obraji, le-am oprit la un moment dat, ne-am imbratisat si i-am soptit ptr prima oara "Te iubesc!" noi ne-am promis ca ne vom spune cuvintele astea din momentul in care vom fi logoditi, nu am vrut sa irosim cuvinte in vant, il iubeam si pentru moment totul era perfect, apele s-au linistit iar eu curioasa de fel l-am intrebat de ce nu m-a cerut cu o seara inainte, si mi-a raspuns "-Stiam deja ca te astepti sa te cer de revelion si voiam sa fie totusi surpriza, era prea evident daca te ceream atunci. Am vazut cum te-ai enervat dar speram ca o sa iti treaca pana azi." si pot spune ca asa a fost, baiatul asta ma cunostea foarte bine, a vrut sa ma surprinda si a facut-o.
Avem poze din momentul "cererii" in care eu am caciula pe cap si pe dedesubt de palton cred ca aveam o bluza pe pijama, acum radem cand ne amintim si cand vedem pozele.Pana la urma viata a tinut cu mine, Luna asta implinim 10 luni de cand suntem casatoriti si il iubesc pe zi ce trece tot mai mult.Multumim lui Dumnezeu ptr tot.
Va las mai jos cateva poze din excursia noastra. :*
Felicitarea noastră "Save the date", am realizat-o eu la fel ca și invitațiile, numerele de masă, meniurile, mărturiile etc. Dacă sunteți curioase pot face o postare de blog separată în care să discutăm mai detaliat despre asta. Vă pot arata cum mi-am făcut invitațiile și toate chițibușurile pt nuntă.
PS. Vă las un bonus ca sa va amuzati, cam asa arata fata mea cand sunt bosumflata. Va pup!!
